Despartire

E nergu. Totul este negru, nu se vede, nu se intelege nimic. Pustiu, departe acum de dragoste, de orice urma de iubire pe care ai pretuit-o, cu fiecare secunda scursa din ceas, ticaitul iti infunda urechile.  Cronometrul unei vieti s-a oprit aici, mult prea devreme. Ochii iti lacrimeaza, insa fiecare lacrima ce se scurge reanimeaza o traire din trecut.

Iti amintesti cum ai cunoscut-o, erai la metrou, o asteptai, ai urmarit-o de luni intregi, niciodata nu ai avut curajul sa-i vorbesti. In fiecare zi citea o carte in metrou, mereu acelasi lucru, dar pentru tine cu fiecare pagina citita din carte, cu fiecare lucru ce il facea, reusea sa te atraga mai mult. Nu existai pentru ea, insa intr-o zi ea ti-a zambit….

Lacrimile ti se opresc, te intorci in timp, in acel moment, in acel cadru ce ti se repeta in cugetari,  cand un suflet s-a despartit de lumea cunoscuta tie, s-a pierdut in spatiu. O privesti, sta nemiscata, insa oricat ai striga dupa ea nu te poate auzi, caci ea e departe de tine. Lipita de sol isi are genunchii, lacrimile-i curg pe obraji, se uita la cer si sopteste usor “Intoarce-te la mine”. Vrei sa o strangi de mana-ntinsa spre cer ce o tine dar tu apartii stelelor si lunii, ea ramane pe pamant….

 

Cuvinte…

Cuvinte, ingropate intr-un mormant, ingropate adanc, departe de ochii lumii, departe de oricine ar dori sa le caute, oricum nu le-ar intelege. Cuvinte ce nu pot sa iasa la suprafata… Nu vor sa iasa, nu pot fi intelese in lumea asta, de nimeni… nimeni. Cuvinte aduse in cimitirul acesta, al cugetarilor demult uitate, parasite, lasate sa putrezeasca in complexitatea propriilor intelesuri. Cuvinte ce pot ucide mintea oricarui incuiat, prizonier al celor patru pereti, ce nu le stie culoarea, ce nu-i poate contura, nu-i poate delimita, nu-i va mari niciodata, cu atat mai putin darama. Cuvinte ce pot tulbura gandirea, cugetarea, chiar si visele inteleptului, singurul ce le-ar putea culege si intelege, insa odata intelese, raman prezente in orice imprejurare, din orice colt ascuns vor bantui si vor dainui asemeni unui blestem ce nu poate fi infrant, vindecat, ori eliminat, blestem ce-l va impinge pe geniu la extreme. Cuvinte ce nu au fost rostite vreodata, ce nu pot fi rostite, lipsite de orice litera odata ajunse pe limba.  Cuvintele unui suflet tulbure, un nebun al lumii, un geniu ce a trecut pragul mortii si , asemeni Pheonix-ului, a fost renascut…. din cuvinte.

Cuvintele-i  apartin unui copil, un tanc, gandire maturizata la extreme. Lipsit de dragoste materna, lipsit de afectiune, retras, dispretuit pentru diferentele dintre el si entitatile goale in interior, ce stapantesc lumea. Prefera singuratatea, e singura ce-l intelege. Degetele-i sangereaza, foi scrise-i cad, masa-i veche, va creste necunoscand iubire.

 

Facut din lacrimi

O ultima gura de cafea, inchei lucrul la calculator. Savurand picaturile ramase, ma intind in pat. Furtuna se inteteste, incercand sa ma relaxez, un sunet difuz de chitara ramas demult fixat in minte incepe sa-mi invadeze urechile.

Chitara este rupta, franta de prea multe exercitii, finalizate cu un rezultat prost, corzile-i sunt ruginite, tensionate la maximum, insa sunetul… Sunetul pe care il scoate este impecabil.

Acest sunet imi aminteste de copilarie…  Heh, acea copilarie inundata de lacrimile unor persoane nevinovate, deceptionate, de vise si de sperante mult prea mari pentru a le atinge,  copilarie irosita…

Inca o noapte nedormita se adauga langa celelalte. Lacrimi imi curg pe obraz, ma simt slab, nu le pot opri. Ore trec, ochii imi stau atintiti in tavan, gandul imi e departe in trecut, la ce as schimba si cate….

Se pare ca am ramas acelasi copil, incontinuu visand…

 

Ninge

Ninge peste orasul meu la aceasta ora tarzie, fulgi fragezi se sparg la simpla atingere cu pamantul. Privesc din casa, cum acestia sunt purtati de vantul  agresiv ce mentine fulgii pe o singura linie de plutire. Unde este cald si bine eu incep sa tremur gandindu-ma la viscolul de afara, dar tu dormi linistita nepasandu-ti de ninsoare ori de vant, visand…

Ma joc cu parul tau, incercand a adormi, insa ochii mei stau atintiti in tavanul lipsit de culoare, imi vine greu sa-i inchid. Vantul de afara pare a se domoli, ma gandesc sa ies, sa iau putin aer. Cu un palton pe mine, ma asez pe scarile din fata usii si privesc cum atmosfera de afara s-a schimbat radical fata de luna trecuta. Privesc pierdut cum fulgii sunt purtati de o adiere usoara de vant…

Vremea se pare ca se schimba, insa si noi ne schimbam odata cu ea. Inauntru ma simt gol cand aceste cuvinte imi trec prin minte. Incep sa ma gandesc la toate succesele si esecurile ce le-am avut, la aceste putine realizari si acele multe infrangeri, la acel drum ce l-am parcurs pana aici, plin de obstacole, unele lasandu-mi cicatrici adanci, ce nu se pot vindeca, ce ma vor chinui indelung….

Ninge in sufletul meu, insa orice furtuna, este urmata de curcubeu si de acea raza de soare care reda speranta, asa esti tu, reintors in bratele tale simt cum orice problema este uitata, cel putin pana maine dimineata….

Un vis

Iti simt degetele pe spatele meu jucandu-se ca si doi copii, incerc sa-mi deschid ochii prentru a te putea zari, nu pot, sunt inlemniti. Ma las purtat de micul tau joc, ce ma alinta. Nu vreau sa te opresti, insa tu o faci. Ochii mi se deschid si te privesc cum te indrepti spre fereastra si spui cu o voce oarba „Astazi va fi senin si cald, in sfarsit, prindem week-end-ul cu vreme frumoasa.” . Simt cum razele soarelui imi ating chipul si cum lumina sa imi tine ochii intredeschisi. „Intradevar, va fi cald”, zic, ma intrebi: „Vrei cafea?”,  „Ca de fiecare data”, iti raspund. Te indrepti spre bucatarie, insa eu mai stau putin sa apuc sa ma desmeticesc. Ochii imi stau lipiti de tavan, „E aproape amiaza, cum am putea profita de vremea asta”. Suna telefonul, prietenii ne invita pe plaja, o idee excelenta. Ne bem cafelele, luam si un mic dejun si ne indreptam spre plaja.

Distractie, balaceala …. Linistit stau si privesc cum soarele incet apune. „Prieteni, oceanul, vesnic vara, fata la care tin … si o sticla de gin. Ce altceva mi-as putea dori?”.

 

 

Dor de casa

Deschid ochii, esti primul lucru ce imi acapareaza privirea.Te privesc cum iti bei cafeaua si te intreb <Esti treaza de mult?>.Stii ca imi displace ideea de a dormi precum un lenes, asa ca imi raspunzi tandru <Tocmai ce m-am trezit.>.Stiu ca minti insa imi place modul cum  o faci, de obicei devin irascibil cand cineva ma minte insa tu ai ceva deosebit si asta ma fascineaza la tine. Mai stau o clipa in pat, sa apuc sa ma desmeticesc, insa ochii mei stau atintiti asupra ta. Lipita de geam stai, esti atrasa de sclipirea zapezii proaspat asternuta pe drumul pe care am venit, si-mi spui <Ce bine este in vacanta. Simt in sfarsit ca pot sa respir. Simteam cum orasul acela imi ia toata respiratia. Atata munca si stresul serviciului ce-l ingreuna, devenea insuportabil. Insa, ma obisnuisem intr-un final si deja devenise o rutina plictisitoare. Este bine ca din cand in cand sa mai mergem pe undeva, mai ales ca aici ne putem bucura si de iarna ca la noi acasa unde am copilarit.>. Inchei subit. Stiu ca iti este dor de ai tai, iti promit, o data tot trebuie sa trecem pe „acasa”.Iti spun usor <Meriti o vacanta>, incercand sa te consolez.Nu zici nimic doar zambesti, poate unii s-ar supara dar nu eu, stii ca imi place sa iti vad zambetul stii asta fiindca iti repet deseori cand vii suparata de la serviciu sau cand vin eu tarziu acasa retinut de treaba sau de sef, reusind intr-un fel sa te fac sa zambesti.

Vin langa tine, imi pun mainile in jurul gatului tau, te sarut pe obraz si privim amandoi pierduti pe geam. Din camera noastra aflata la un etaj inalt observam peisajul rustic din departare, hornurile fumegand, oameni care-si dau zapada din curte, dar si cum ninge incet peste acesta. Ramanem  blocati si admiram aceste obiceiuri pe care noi nu le-am mai practicat de foarte mult timp. Ne e dor de casa…